THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES ?

sâmbătă, 13 februarie 2010

O carte pentru viitor


Tot ce iti trebuie este un pachet de carti si ...credinta.Stiu,pare absurd...poate chiar asa este!Dar sa va povestesc intamplarea mea cu datul in carti.
Eram cu o prietena.Seara se prezenta a fi monotona,framantarile noastre tot mai apasatoare,cu nervii intinsi la maxim D a luat pachetul cu carti de pe noptiera.Nu stia prea bine,insa imaginatia noastra si lucrurile pe care deja le stiam,au creat o adevarata invalmaseala in mintile noastre.
La inceput priveam absenta cum fiecare carte dezvaluia cate ceva.Insa este foarte ciudat sa te vezi pe tine in ea.Mai straniu este sa simti ca totul depinde de asta.Intr-o simpla carte poti vedea supararea sau fericirea.Nu credeam ca jocul nostru va avea vreo insemnatate pentru mine.Mi-am dat seama abia cand sangele mi-a incalzit obrajii,trupul meu a inceput sa tremure(desi nu era frig).La un moment dat in locul imaginilor de pe carti vedeam chipurile unor persoane.Il vedeam pe el exact asa cum mi-l amintesc,cu ochii stralucitori si fata palida.
Unele lucruri pareau sa se potriveasca de minune desi nu cadea intotdeauna ce imi doream cum nici in viata nu este mereu cum am vrea sa fie.Ma agatam disperata de fiecare carte,in speranta ca o sa dezvaluie ceva bun.Ardeam de nerabdare sa aflu raspunsul,insa ma pierdeam cand ultimele carti erau dezvaluite.Simteam cum fiecare clipa de asteptare ma innebunea,imi facea capul sa plezneasca si sufeream profund cand raspunsul nu era cel dorit.Pentru mine nu mai era un simplu joc.Era portita mea de scapare,de evadare din prezent.In momentele acelea nu puteam sa mai fac diferenta dintre realitate si fictiune.Am aterizat in lumea reala abia cand telefonul tiuia frenetic ducandu-ma la exasperare.Imi venea sa plang de nervi si nici nu stiam de ce.In cele din urma am raspuns.Mama ma sunase,era deja 9:30 si eu nu ajunsesem acasa.Nu stiam cand a trecut timpul.In capul meu apareau doar dame si valeti ducand o lupta continua.M-am imbracat repede si am pornit spre casa.
Imaginile continuau sa apara in mintea mea neincetat.Intunericul ma inspaimanta mai mult ca niciodata.Cosmarurile din copilarie apareau acum mai clare .Priveam in toate directiile.Imi era teama sa nu mi se intample ceva.Fiecare om mi se parea de temut.Pericolele ma pandeau din toate partile.Am inceput sa alerg,fara sa privesc inapoi.Eram prea prinsa in vraja cartilor,nu puteam sa gandesc clar.
Am ajuns acasa in cateva minute.Drumul meu s-a aratat util.Vraja incepea sa se piarda.Reveneam din nou cu picioarele pe pamant.
Acum pot sa revad clar toate scenele.Am in minte un singur descantec:"Ce-ti sta pe cap?Ce-ti sta pe brate?Ce-ti sta pe umeri?Ce calci in picioare?".

0 comentarii: