Vis

Soarele se apropia din ce in ce mai mult de Pamant.Locuitorii erau speriati.Nimeni nu stia ce se intampla,caldura devenea insuportabila,aerul se rarefia.Priveam ratacita si inspaimantata in jur.
Cerul se despartise ... despartitura forma un drum pavat cu aur,o voce calda totusi poruncitoare se auzea din cer.Mortii au iesit din morminte,ghidati de o forta enorma.Atunci mi-am dat seama ce se intampla.Am privit ingozita in spatele meu,nu mai eram in acelasi loc.M-am trezit urcand spre cer,nu eram singura.Toata populatia era acolo.Mii de intrebari imi veneau in minte,nu credeam ca o sa vad sfarsitul.Era incredibil,teama mi s-a strecurat in suflet..nu puteam sa dau inapoi...nu puteam decat sa urc.Ma gandeam cu groaza la momentul in care trebuia sa raspund Lui Dumnezeu.Iar in functie de raspunsurile mele si capacitatea mea de a vedea binele in tot ce e rau urma pedeapsa.Ma gandeam deja la o soarta crancena.Sortita sa stau in intuneric,fara cale de scapare ...dureros...toate regretele nu te ajuta la nimic,nu putem schimba trecutul...deodata totul s-a intunecat in fata mea,ganduri de nedeslusit imi acaparau mintea facandu-ma sa alunec in prapastia sufletului meu...m-am trezit cu sudoare pe frunte zicandu-mi:"Totul parea atat de real!"
Am stiut ca ceva trebuie sa se schimbe in viata mea.Era clar ca El mi-a dat un semn.Trebuie sa fiu mai buna!Toti trebuie sa fim mai buni!Imi spun asta in fiecare zi,dar lumea e prea cruda,mi-as dori ca valul iluziei vietii sa fie dat la o parte,sa ne privim macar o data asa cum suntem de fapt,fara minciuni,ipocrizie.
Candva acea zi va veni,si Pamantul va inceta sa mai existe!

Viata dincolo de viata

"Matei!"Striga inebunita iubita lui...."deschide ochii,te rog!Te iubesc!".Dar baiatul nu raspundea...sufletul lui parasise deja trupul.
Timpul parca se oprise...secundele pareau ani...el isi vedea intreaga viata prin prisma unei amintiri.Isi aminteste ce i-a spus Irimia despre moarte si isi constientizeaza sfarsitul.Aude glasul Anei si simte o durere foarte puternica...o durere dincolo de cea trupeasca ...ar vrea sa se intoarca inapoi la ea...dar se inalta tot mai sus...amintirile se deruleaza in continuare...isi aminteste primul scancet.Primul chip pe care l-a vazut cand s-a nascut,isi aminteste de prieteni si de familie...si de fiinta pe care a iubit-o mai mult decat propria viata...Ana ...pentru ea a murit...dar nu regreta nimic.Oricum viata nu ar fi avut sens fara ea.Asasinul a fost pedepsit..dar viata lui se sfarsise.Se gandeste la ce ar fi putut sa fie...el si ea...traind incredibila lor poveste de dragoste...ii simte lipsa. deja..Se gandeste cu groaza ca poate nu o va mai revedea niciodata.Se uita din nou la ceas.Acele ceasornicului indica aceeasi ora.O vede doar pe ana plangand si blestemand soarta.Nu mai suporta sa o vada plangand.Se desprinde de aceasta lume...nu a crezut niciodata in viata de apoi...a studiat mult timp existenta...a crezut ca daca moare pur si simplu va disparea de pe fata pamantului..."Acum este clipa adevarului"era clar ca inca este existent.Se inalta spre cer cu viteza luminii.Vede o lumina foarte puternica,nu mai simte nici o durere iar amintirile sunt prea vagi.Aude un glas atat de familiar,atat de cald si profund...
" Alan trezeste-te!...trebuie sa mergi la scoala."
"Mai lasa-ma inca 5 minute mama..."

jurnalul unui bolnav psihic

Atatea amintiri scrise pe paginile ingalbenite ale unui jurnal .Le citesc dar nu imi vine sa cred ca sunt ale mele.Totul imi pare atat de strain.Atata ura am adunat in mine.Am ajuns sa nu ma mai recunosc.Unde este copilul vesel si inocent de altadata?Am facut atat de mult rau.Atata sange varsat..si pentru ce?obsesia mea nefireasca?Poate ca sunt nebun.Nu neg.Dar oare un om nebun ar recunoaste ca este nebun?Poate ca nu sunt atat de nebun pe cat credeamUneori ei vin la mine.Imi reproseaza faptul ca le-am distrus viata.Dar nu imi pot face rau.Vor doar sa ma chinuie.Si ma doare!Ma doare raul facut.Dar e prea tarziu sa mai schimb ceva.
De ce am facut asta?Acest raspuns este foarte usor.Partea intunecata a sufletului meu.Toti avem aceasta parte....doar ca la unii oameni este mai puternica decat cea buna.Acesta este si cazul meu.O voce imi spunea sa distrug....si nu ma mai pot controla.Dar constiinta nu imi da pace.Mii de voci imi urla in minte.Nu mai suport.Latura mea demonica imi distruge viata.As vrea ca cineva sa ma ajute dar toti fug de mine,si nu ii condamn ....chiar si eu ma tem de mine.Sunt un monstru.
Nu imi doresc sa vad infernul desi cred ca traiesc in el in fiecare zi.Ma intreb ce vina au oamenii nebuni ca sunt nebuni?Sunt indignat...urasc toate nedreptatile.De ce nu suntem egali din nastere?Nu asa ar trebui sa fim?De ce unii se nasc cu mai multe probleme decat altii?Si de ce suntem condamnati la suferinta?Mii de intrebari carora nu le gasesc raspunsul.As vrea sa stiu atatea...dar unele lucruri nu pot fi intelese..si este mai bine sa ramana ceea ce sunt...un mister pentru totdeauna.