Cugetari

Nu stiu ce scriu si de ce vreau sa scriu,tot ce stiu este ca las degetele sa apese tastele la intamplare formand niste cuvinte anapoda.Nu imi pasa cata coerenta am sau cat de bine gandit e ceea ce scriu,pentru ca este spontan.Simt nevoia sa ma eliberez de ganduri,si o fac in felul meu.Daca m-as intinde pe pat cu siguranta as adormi instantaneu,dar nu o fac,si stiti de ce?Pentru ca am prea multe ganduri nespuse si daca nu le spun acum,risc sa se piarda,sa le inghita uitarea,am pierdut prea multe idei in felul asta,si tot ce am reusit sa invat,este ca atunci cand ai ceva de spus,e bine sa spui.
Ma gandeam zilele astea care sunt ambitiile omului.Vrem intotdeauna sa ne autodepasim,oricat am avea tot mai mult vrem,nesecata este setea noastra de cunoastere.Tindem spre perfectiune,si ne iese de minune in unele aspecte.Tot mai multe raspunsuri date,tot mai mult se dezvolta creierul uman.Cand vom ajunge la apogeu,vom fi invingatori.Omul va cunoaste tot,va fi multumit.Si ma chinuie faptul ca dupa apogeu nu mai e nimic,decat decaderea,ajuns pe cea mai inalta treapta,nu iti ramane altceva de facut decat sa cobori.
Oare asta sa fie destinul omului?Urcam doar pentru a cobori.Dar important este felul in care urcam si felul in care coboram.
O alta preocupare a omului este tineretea.Nimanui nu ii place sa imbatraneasca.Dintotdeauna m-au intristat batranii,pentru ca stiu ca intr-un final asa voi fi si eu.Intr-o zi voi privi cu nostalgie anii copilariei si o sa ma intreb cum de a trecut totul atat de repede?O sa regret lucrurile pe care le-am facut si mai ales pe cele pe care nu le-am facut.
Cu sistemul imunitar la pamant,voi fi prea preocupata sa imi iau pastilele pentru a putea sa ma bucur de liniste.Si mai dureros este ca decazi pana la sfarsit...