La doi metri distanta se afla iesirea.Nici nu stiu cat timp am ratacit in locul asta.Un gol imens imprejmuit de un perete gros de sticla.Sunt atat de aproape,mult timp locul asta a fost singura certitudine.Am cutreierat minute,ore,zile intregi,sperand ca o sa gasesc o spartura,iar acum,iata!Sunt in fata ei!Dar daca ies,care va mai fi sensul vietii mele?Frustrarile m-au inchis aici!Speranta a gasit o portita de scapare!Nu vreau sa fiu prinsa intr-un loc mai rau ca acesta!Stiti cum e,atunci cand visul tau este aproape implinit,cu timpul uiti sa il apreciezi,uiti cat de important era pentru tine atunci cand nu era implinit.De ce atata tevatura pentru un lucru atat de marunt?Poate ar trebui decat sa ies...
Nu sunt decat un copil natang care a uitat sa fie fericit.Am uitat cat de important este sa iubesti,ma tem de suferinta!Mi-e frica sa traiesc!Vantul suiera prin spartura din perete...simt din nou!Ies...timpul se opreste pentru cativa ani...sau cateva minute,nu mai stiu!Sunt in parcul central,alerg fericita!Si strig,"te iubesc lume!",nimeni nu spune nimic,de parca nu as fi acolo,sau sunt mult prea insignifianta!In cateva fractiuni de secunda ajung intr-o sala imensa de teatru.Cortinele se ridica,o multime de oameni cu tinute vechi purtand masti au privirile atintite spre mine,ma uit sfioasa in jur,oamenii de pe scena izbucnesc in hohote,sala rade....Sangele clocoteste in mine,imi doresc sa nu mai exist...sa fiu decat o bucata de materie.In cateva secunde ajung intr-o biserica,simt un junghi in inima si respiratia mi se accelereaza.Privesc alarmata in jur.Scot un strigat de ajutor,dar nimeni nu se clinteste,de parca ar fii impietriti!Parintele continua slujba,de parca nimic nu s-ar fi intamplat.Respiratia imi revine la normal...ma trezesc in marele gol.Incerc sa sterg cu maneca sudoarea de pe frunte! Timpul isi continua cursul.Ma vad in situata de a alege..Ma tem ca voi trece neobservata sau ca nimeni nu imi simte lipsa,ma simt ca un bufon din circul vietii,un bufon care si-a pierdut culorile,si vede totul in alb si negru.Un bufon satul sa faca jonglerii,satul sa mai fie bufon!In inchisoarea mea e cald,si nimic nu doare,pentru ca sunt izolata!Dar daca nu voi iesi,voi uita ce inseamna sa traiesti!Ma voi multumi cu dulci nimicuri.
In sfarsit fac un pas,si ies,trag adanc aer in piept.Ce bine e sa traiesti!
Nu sunt decat un copil natang care a uitat sa fie fericit.Am uitat cat de important este sa iubesti,ma tem de suferinta!Mi-e frica sa traiesc!Vantul suiera prin spartura din perete...simt din nou!Ies...timpul se opreste pentru cativa ani...sau cateva minute,nu mai stiu!Sunt in parcul central,alerg fericita!Si strig,"te iubesc lume!",nimeni nu spune nimic,de parca nu as fi acolo,sau sunt mult prea insignifianta!In cateva fractiuni de secunda ajung intr-o sala imensa de teatru.Cortinele se ridica,o multime de oameni cu tinute vechi purtand masti au privirile atintite spre mine,ma uit sfioasa in jur,oamenii de pe scena izbucnesc in hohote,sala rade....Sangele clocoteste in mine,imi doresc sa nu mai exist...sa fiu decat o bucata de materie.In cateva secunde ajung intr-o biserica,simt un junghi in inima si respiratia mi se accelereaza.Privesc alarmata in jur.Scot un strigat de ajutor,dar nimeni nu se clinteste,de parca ar fii impietriti!Parintele continua slujba,de parca nimic nu s-ar fi intamplat.Respiratia imi revine la normal...ma trezesc in marele gol.Incerc sa sterg cu maneca sudoarea de pe frunte! Timpul isi continua cursul.Ma vad in situata de a alege..Ma tem ca voi trece neobservata sau ca nimeni nu imi simte lipsa,ma simt ca un bufon din circul vietii,un bufon care si-a pierdut culorile,si vede totul in alb si negru.Un bufon satul sa faca jonglerii,satul sa mai fie bufon!In inchisoarea mea e cald,si nimic nu doare,pentru ca sunt izolata!Dar daca nu voi iesi,voi uita ce inseamna sa traiesti!Ma voi multumi cu dulci nimicuri.
In sfarsit fac un pas,si ies,trag adanc aer in piept.Ce bine e sa traiesti!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu