Moarte clinica

Era intuneric si frig.Nu stiam cine sunt,unde sunt si cum am ajuns acolo.Era ca si cum toate amintirile,gandirile si simtirile mele,erau infasurate intr-o pelicula.Le pastra intacte,le ascundea chiar si de mine.Nu cred ca cineva a mai simtit asa ceva vreodata.Fara amintiri,esti un nimeni.Un suflet ratacit in nesfarsit.Tot ce ramane este ratiunea.Iar in nesfarsit ratiunea nu te ajuta.Te indeparteaza de granitele pacii sufletesti,a implinirii.Oamenii cauta implinirea pe pamant,sub forma banilor si ale celorlalte placeri.Dar ce faci cand tu insati renunti la a mai face parte din materie?
Multi spuneau ca iadul este facut din intuneric si flacari,eu reneg aceasta definite.Iadul il poate descrie doar cel care a avut parte de el.Iadul este atunci cand nu reusesti sa accepti ceea ce esti,nu accepti faptul ca esti tranfigurat,tanjesti dupa ceva care nu mai exista pentru tine.
Asta am facut eu,cel putin asa cred...
Nu stiu cat timp a durat perioada mea de singuratate,dar imi amintesc cu o profunzime uluitoare,cum a inceput sa se contureze un drum luminos.Peste tot era numai intuneric,doar un singur punct luminos,un singur drum.Am stiut imediat ca daca aveam sa il urmez nu va mai exista cale de intoarcere.Trenul vietii vine o singura data,o singura sansa.M-am lasat purtata de un val intens de caldura,nu mai simteam durerea de a fii singura.Ma detasam de intunecimea mea,am lasat in urma altegoul meu malefic.Aceasta era singura cale.
Dar ceva m-a tintuit in drumul meu.Auzeam voci atat de cunoscute,familiare.Pline de durere,urlete,vaiete.Simteam cum ma sfasii in mii de parti.Mi-as fi dorit sa nu mai exist.Nu stiam de unde vin,stiam doar ca vreau sa alin acea durere.
Lumina isi pierdea din intensitate cu fiecare secunda...Stiam ca nu va mai exista o a doua sansa,nu stiam ce avea sa se intample,si nici nu imi pasa.As fii putut ramane blocata pentru totdeauna acolo.Dar sentimentele mele erau mai puternice.Contau mai mult decat propria mea existenta.M-am intors din drum.Zburam!Cu o viteza uimitoare.Mai repde decat cel mai performant aparat de zbor.Eram ghidata de o forta omnipotenta,pentru prima data am simtit ca am facut ceea ce trebuia!Si am fost fericita,fericita cum nu mai fusesem vreodata. Nu stiu daca v-ati inchipuit vreodata cum este sa va vedeti propriul trup inert,o senzatie deloc placuta,iti da fiori pe sira spinarii.Stateam langa trupul meu,doctorii incercau sa ma readuca la viata,dar era in zadar,pentru ca eu eram acolo,si nu stiam ce sa fac.Imi amintesc doar ca la un moment dat parca timpul s-a oprit...lumina aparuse din nou,si am pasit spre ea!
"O avem!"
"Slava Tie Doamne!"
Tiuitul frenetic al aparatelor inceta,vedeam o lumina puternica,nu stiam ce se intampla.Dar simteam dureri in tot corpul,si oamenii in halate albe se plimbau exaltati,nu insemna decat un singur lucru,traiam!